vineri, 16 martie 2012

Iubitorii prin cultură vie

Ion CORNEA

NOI, IUBITORII, ne-am constituit din comuniunea de daruri şi viziunea cercului de prieteni, găzduită cu infinită deschidere culturală de PNŢCD, filiala Vâlcea, şi dorim transfigurarea afinităţilor noastre umane în lumina iubirii hristice.
NOI considerăm că suntem ceea ce mărturisim, privim, credem şi acţionăm (Platon) de aceea scopul nostru este să ne întemeiem prin iubire şi cultură vie, ca oameni sublimi într-o lume profundă.
NOI credem că omul este o creaţie divină, aşa cum învaţă Isus, dar şi savanţii, după ultimele lor cercetări.
NOI ne întemeiem scara de valori, în primul rând, pe componentele sufleteşti şi spirituale, care îndestulează înmulţindu-se, şi în al doilea rând pe bunurile materiale care se epuizează împărţindu-se. În acest fel iubirea amplifică IUBIREA şi anihilează ura şi violenţa. Şi asta pentru ca iubirea naşte din preaplinul fiinţei adoratoare de sine şi de Dumnezeu, pe când ura, din pustiul sufletesc şi spiritual al neîmplinirii. Un om rău este o victimă a propriei sale nefericiri. De aceea considerăm că nu este moral să răspundem cu violenţă unui om căzut la pământ. Pedeapsa cea mai eficace pe care i-o putem dărui este să-l facem să ne iubească. Iubind va deveni fericit şi ne va întoarce cu dobândă şi recunoştinţă IUBIRE. Iată misterul hristic al palmei pe celălalt obraz.
NOI cultivăm împlinirea darurilor noastre divine şi împărţirea lor celor ce flămânzesc: „Dar din dar se face rai”. De aceea vom admira şi vom pune în valoare calităţile oamenilor, fiind conştienţi că toţi sunt unici, perfecţi, de neînlocuit şi că doar programele lor sunt amendabile şi perfectibile.
NOI ne considerăm IUBITORI pentru că suntem fascinaţi de iubire, coroana armoniei supreme. Toate legile lumii sunt automat respectate, iubind, aşa cum spunea Sfântul Augustin: „Iubeşte şi fă ce vrei”. Cel ce iubeşte trăieşte înmiit viaţa celor pe care îi iubeşte, iar cel ce urăşte se pierde şi pe sine în neant. Acesta este motivul pentru care visăm să ne mântuim (soteria) într-o CUMINETATE (eclezia) de personalităţi concentrate pe emanciparea vocaţiilor native prin iubire şi CUMINECARE. Cuminetatea este un microunivers constituit din membri aflaţi în relaţii de comunicare vie (directă), ce conduce prin comuniune la iubire şi cuminecare, forma cea mai profundă de relaţionare a două sau mai multe persoane ce se transformă într-o singura fiinţă lumină – IUBITORII.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu