luni, 16 aprilie 2012

Cozonacul cu șofran


Gina AGAPIE

Se spune că mărturisirea este iubire. Când omul trăieşte după poruncile divine, acţiunile sale fac să ţâşnească lumina, râu de apă vie, aşa cum apare la Iezechiel sau în Evanghelia după Ioan. Şi familia este primul loc unde se atinge vârsta adultă a urcuşului dumnezeiesc, acolo unde Isus este îmbrăcat în haină umană pentru a putea spăla picioarele ucenicilor săi.
Neprihănirea vieţii se dobândeşte prin luptă, prin fiecare act uman, prin zidirea Trupului Mistic. O măsură a credinţei şi a puterii de rugăciune, o eficacitate constând în timpul de linişte care să permită Duhului Sfânt să se adreseze inimii. Sărbătorile sfinte pe care oamenii de la sate le aşteptau, înregistrau o creştere graduală a spiritualităţii. 
În apropierea sărbătorii, părintele umbla cu Postul Paştelui stropind cu aghiazmă şi binecuvântând familia. Pătrundea în casele primenite, cu lăicerele spălate, hainele de pe culme scuturate, pardoseala şi pereţii lipiţi, icoanele şterse şi împodobite cu ştergare ţesute în război, uvertură a simfoniei pascale care amintea evenimentele: curăţirea templului, noua naştere, prezenţa Duhului – apa vie şi viitoarele practici de cult care se deşfăşurau în Biserică.
Bărbatul şi Femeia, Ion şi Anica, părinţii numeroşilor copii, se hotărau să poarte crucea din a cărei slavă trăiau. Duceau cu bucurie greul vieţii şi erau Soare unul pentru altul, chiar dacă astrul solar  trimitea câte o rază din când în când: o felie metafizică umplea darul cel mai de preţ : inima fără de limită.
Paştele recrea o lume cu Dumnezeu. Şi ţăranii din Fereştii de Vaslui ştiau să se ascundă în Sfintele Taine, într-o atitudine insuportabilă pentru cel rău: smerenia.
Şi în viaţa lor se petreceau lucruri care să le pună credinţa la încercare. Cu ochii la icoană, semn al fecundităţii creştine, ei treceau prin moartea şi învierea lui Cristos. Deveneau fiinţe duhovniceşti fără să citească Biblia, doar desăvârşindu-se în dragoste şi trăind în unitate, rod al experienţei adevărate.
Şi descifrau intenţiile dumnezeieşti în lucruri vizibile. Femeile pregăteau mâncarea tradiţională specifică aceastei zone: friptura de miel şi ciorba din măruntaie; pasca, rotundă sau dretunghiulară, tivită cu cercul din cocă, umplută cu brânză dulce, alămâie şi batoane de vanilie. La întretăierea baghetei verticale cu cea transversală, se amplasau literele INRI care aminteau de ceea ce a fost scris pe cruce: Isus Nazarineanul Regele Iudeilor. Ghismana sau alivanca era o delicatese cu iaurt şi ouă dospite, amestecate cu făină, pregătită pentru acesată zi a Învierii. Compoziţia se turna pe foi de varză nouă. Cozonacul presupunea şi el un ritual îndelungat. Pentru această sărbătoare, erau semănate seminţele de şofran, un condiment provenind din Orientul Mijlociu. Şofranul de grădină înflorea primăvara, o binecuvântare a ochilor. Se culegeau stigmatele, simbol al feminităţii, sau se rupeau florile care se fierbeau pentru ca licoarea obţinută să fie turnată peste făină în scopul colorării şi a înmiresmării aluatului. Şofranul, simbolizând lumina, se utiliza şi pentru colorarea  hainele preoţeşti. Cu toate că în alte ţări pulberea galbenă a crocusului condimenta mâncărurile cu carne de miel,  pui sau orez, în Moldova era utilizată numai pentru colorarea şi înmiresmarea cozonacului. După ce se aşeza coca în covata cea mare, plămada era lăsată să crească. Se ungeau tăvile cu oloi de dovleac şi aluatul era distribuit în tăvi. Se profita că jig'na era bine încinsă de la pască şi se coceau în ea cozonacii.
Ouăle pentru o asemenea sărbătoare sfântă erau nelipsite. Se fierbea sfecla roşie, atâta cât să se poată obţine culoarea preferată: mai mult sau mai puţin intensă, apoi se cufundau ouăle care căpătau culoarea carmin. Pentru strălucire, se ungeau cu bucăţele de şorici. Se realizau şi ouă pestriţe, sugerând picăturile de sânge căzute înainte de Înviere de pe crucea Răstignitului. Neapărat vinul pentru masa de Înviere trebuia să fie alb.
Omul simplu, sărac, putea fi copleşit de har, o făptură care să  răspundă fără măsură la chemarea mântuirii. Ajungea la un grad de slavă prin care să fie atras la Fericirea de a se împărtăşi cu viaţa veşnică. Mergeau gospodarii la slujba de Înviere. Dimineaţa,  copiii colindau casele cu Cristos a înviat! şi primeau cozocac şi ouă. Băieţii care doreau să peţească o fată, însoţea copiii şi, primind cozonacul, aveau datoria să aducă înapoi o bucată pentru a da mărturie despre calitatea de gospodină a viitoarei mirese.
Trei zile în şir trompetele şi tobele adunau sătenii la primărie şi horele nu mai conteneau.
Mamele, asemenea Mariei, trăiau într-o iubire deplină postul, umanitatea Mântuitorului, priveau la cei tineri gândindu-se la căsătoria lor, starea cea mai frumoasă pe care o poate avea o afecţiune. Căsătoria, o Înviere şi ea,  legământ nou, devenea izvor de viaţă veşnică, înmiresmată cu seminţele portocalii ale şofranului, mai scumpe decât aurul, nu doar izvor al  existenţei trecătoare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu