joi, 4 octombrie 2012

LUMEA MODERNĂ ŞI IDEEA DE LIBERTATE

Dragoș TEODORESCU

 Libertatea, în sensul ei absolut, înseamnă absenţa fricii, capacitatea de a reacţiona, de fiecare dată, în deplină securitate psihologică. Această stare se află, însă, foarte aproape de orizontul idealului, fiind inaccesibilă pentru imensa majoritate a fiinţelor vii- nu pentru că nu ar putea fi atinsă, ci pentru că nu există energia necesară pentru a încerca.
 A fi liber presupune a descoperi şi a valoriza măreţia simplităţii, a prefera, în locul ipocriziei general acceptate, inocenţa care incomodează. Atunci când depăşeşti prăpastia dintre tine şi celălalt, fiecare gest are, în mod cert, semnificaţii proaspete, de neconceput în cazul unei reacţii încorsetate de prejudecăţi.
Eliberarea autentică este, în mod cert, o asumare, o responsabilizare a întregii desfăşurări biologice. Trăieşti şi accepţi acest lucru, cu seriozitate, dar şi cu bucurie, aşa cum se joacă un copil sau iubeşte un adolescent. În acelaşi timp, pulverizarea tiparelor ar trebui să dezvolte un respect egal faţă de viaţă şi moarte, înţelegerea profundă a faptului că superba desfăşurare a secundelor se poate sfârşi oricând, iar acest aparent cataclism nu reprezintă, până la urmă, decât o experimentare personală a unui fenomen general, firesc şi inevitabil.
         Câştigarea libertăţii ar putea presupune, printre altele, o remodelare importantă a raportului cu transcendentul, o conştientizare totală a legăturii fecunde între fiinţă şi Creatorul ei. Este o stare de graţie pe care mulţi o intuiesc (cel puţin teoretic), dar foarte puţini îşi asumă riscurile necesare descoperirii ei. De fapt, am putea spune că transformările accelerate ale umanităţii, precum şi accesul aproape nelimitat la informaţie au modificat raportul individului cu realitatea, negându-i posibilitatea afirmării propriei autonomii.
          Omul contemporan devine din ce în ce mai mult un robot blazat, asediat de nevroze, prizonier în subtila închisoare a tehnologiei. Toate viciile sale s-au rafinat, hrănite generos de confort, ca o obsesie necondiţionată. De altfel, pentru bipedul raţional al ultimului secol (de până acum), confortul a devenit o sursă a orgoliului, generând o libertate fantomatică, axată pe consumism şi materialism.
Toate principiile şi valorile societăţii postindustriale sunt modelate şi orientate într-un singur sens: acumularea. Ne dorim să obţinem cât mai mult, indiferent de sursă sau obiect, important este să ne consolidăm poziţia în interiorul cercului nostru social şi să perpetuăm, dacă este posibil, subtilele resorturi ale dominării celuilalt.
Generaţiile recente din zona prosperă a umanităţii elimină iubirea ca stare de fapt, dar se folosesc din plin de semnificaţiile ei, dizolvă compasiunea ca trăire autentică, dar afirmă cu ipocrizie necesitatea armoniei cu natura. Individul este hrănit până la saturaţie, atât cu mâncare, cât şi cu informaţii, care, aparent, îi dezvoltă forţa şi statura morală, dar, care, în realitate nu reprezintă decât încercarea societăţii de a da soliditate unei iluzii.
În jungla corectă şi ultraperfecţionată a celui de-al treilea mileniu de „cronologie christică”, victoriile societăţii occidentale au, de cele mai multe ori, gust de cenuşă, evitând autenticul, acel spaţiu viu care se retrage din ce în ce mai mult în enclave confuze şi fanatice, refuzând să se predea, dar renunţând, în acelaşi timp, la recuperarea teritoriilor pierdute. Este un spectacol în care intoleranţa joacă rolul principal, indiferent de tabără, o balansare între extreme care anulează, în mod efectiv, luciditatea, considerând-o inutilă sau periculoasă.
Trebuie să recunoaştem, însă, că o viziune limpede asupra lumii nu reprezintă în sine rezolvarea imenselor contradicţii ale acesteia, ci doar înţelegerea reacţiilor unui mecanism, construit, treptat, dar cu perseverenţă, încă din primele sclipiri ale civilizaţiei. Percepţia lipsită de acţiune nu înseamnă decât foarte puţin, ducând către o stare apropiată de resemnare. Pentru a putea trăi, în cel mai pur sens al cuvântului, trebuie să intri în ring; doar atunci poţi bea cafeaua tare a Existenţei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu