Bucuria de a avea un trup

Voi posta la rubrica mea extrase din Ernest Bernea(http://ro.wikipedia.org/wiki/Ernest_Bernea)
Iată unul dintre ele:


    „Omul are un trup dar nu îl știe prețui pentru că nu îi cunoaște rosturile. Trupul nostru are și el demnitatea lui pe care obișnuit nu i-o acodăm; cei mai mulți îl socotesc singura apariție și prezență în lume și care trebuie satisfăcută deplin. Alții, mai puțini la număr, sunt obosiți de acestă condiție și-l doresc frânt, ca și când am putea trăi dincolo de trup, ca îngerii.

    Oamenii spun că merg după fire(care fire?) atunci când merg după îndemnuri ascunse, acelea ale impulsului ce-l dau instinctele, acelea ale fondului nostru subuman, animalic sau spiritual luciferic.

    Animalitatea la animal este firească și specifică, dar la om este nefirească, indecentă și mizerabilă; la fel și negația care se cuvine lui Satan.

    A avea un trup nu este o rușine pentru că aparține în mod natural umanității noastre, după cum nu este o mândrie pentru că unicitatea noastră nu stă aici; prin trup ca scop în sine putem găsi doar calea căderilor. A avea un trup este omenește întrucât omul este în lume și aparține lumii acesteia, mediul înconjurător cu care este înfrățit și, prin el, înrudit cu universul întreg. Noi suntem în lume și lumea este în noi (câte raporturi și trepte ierarhice sunt aici de stabilit și de respectat!). Omul face parte din creație, dar el ocupă un loc anume în ierarhia lumii.

    Omul face parte din lume, dar nu este la fel ca toate lucrurile din lume. El este întrupat, participă la universala existență, dar nu ca un obiect. Omul poartă alt semn, semnul rațiunii și spiritului, al libertății și responsabilității; el are o natură specifică și prin aceasta are o sferă de existență aparte.

    A avea un trup este ceva firesc, dar firesc numai când spiritul își face simțită prezența; altfel am cădea în zoologie. În adevăr, trupul nostru există, dar există în mod deosebit, are o natură umană nu animală, ceea ce înseamnă mai mult și altceva; de aceea el nu poate fi o rușine. În acest fel înțeles trupul trebuie respectat, are și el demnitatea lui și poate deveni un prilej de bucurie.

    Când trăim numai în lumea lucrurilor înțelese material, a avea trup înseamnă o permanentă durere, o degradare a sa și a noastră ca oameni, pentru că trupul, prin el însuși, detașat de poziția proprie omului, face parte din formele trecătoare ale lumii acesteia și este supus numai prezenței active a morții(negație și durere).

    A avea un trup pătruns și valorificat de o viață spirituală înseamnă a-l judeca și îndruma la un nivel uman. Numai în acest fel trupul nostru poate fi curat, poate fi privit fără dezgust, pînă la limitele bucuriei.

    Bucuria de a avea trup poartă ființa noastră la o stare din care se pot câștiga poziții proprii sferei noastre de existență, universului moral.

    Numai marii artiști și poeți și-au dat seama de darul ales ce-l avem în trupul nostru. Ei au înțeles cum e închegată minunea lui, cum fiecare mădular e o piesă de artă a naturii și cum toate laolaltă se leagă într-o arhitectură echilibrată și armonioasă; ei au înțeles cum mersul se face dans și dansul cântec, cum gestul e o chemare și generarea un fenomen cosmic; marii artiști și poeți eu înțeles frumusețea întrupării și bucuria de a exista în trup, ca pe un dar neprețuit, prilej de desfătare și îndemn.

    Bucuria de a avea un trup poate fi trăită intens și-n unitatea androgină a dragostei. ”